424.
O daltă e Cuvântul
1. O daltă e Cuvântul, iar inima-i o stâncă,
De mii de ori loveşte şi tot nu cade încă.
Ci numa-nţelepciunea Iubirii e în stare
Să poată, pân’ la urmă, ca stânca s-o doboare.
R:
O, fiecare suflet cu altul nu-i la fel,
Nimic decât Iubirea n-ajunge pân’ la el.
2. Un plug este Cuvântul, iar inima-i o glie,
De mii de ori o ară şi ea-i mereu pustie,
Dar numai asudarea Iubirii izbuteşte
Să scoată rod de unde în veac nimic nu creşte.
3. O sabie-i Cuvântul, iar inima-i cetate,
De mii de ori împunge şi-adesea n-o străbate,
Dar numai stăruinţa Iubirii dac-ajunge
Ades cu ani de lacrimi şi jertfă o străpunge.