385.
Pentru ce să te temi
1. Pentru ce să te temi când vine suferinţa?
Nu-i Domnul al tău sprijin, ajutorul tău?
Priveşte deci în sus, căci El ţi-e izbăvirea!
Mereu cu tine-i Domnul: scut şi pavăză.
2. Când e să-nduri dureri; să lupţi în lupte grele;
Să treci prin încercări, ca aurul prin foc;
Să intri în cuptor; să treci vâltori de ape;
Mereu cu tine-i Domnul: scut şi pavăză.
3. De ce dar să te temi? Nimic nu e în stare
Din mâna lui Isus să smulgă pe ai Lui.
La pieptul lui Isus nu-i rău car' să te-atingă.
Mereu cu tine-i Domnul: scut şi pavăză.