383.

Cânt Domnului

1. Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine, Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine. Cu haina mântuirii m-a-mbrăcat, Lumina adevărului mi-a dat, O nouă naştere El mi-a adus, //: Prin jertfa Sfântului Său Fiu, Isus. :// 2. Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine, Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine. În sfântul Său popor El m-a primit, Un viitor măreţ mi-a pregătit, Şi ca-mpărat şi preot El m-a pus //: Prin jertfa Sfântului Său Fiu, Isus. :// 3. Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine, Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine. Şi vreau să-I cânt în orice timp şi loc, Un cânt ţîşnit din dragostea-mi de foc, Spre slava Lui cea fără de apus, //: Prin jertfa Sfântului Său Fiu, Isus. ://