38.
În faţa crucii-ngenuncheat
1. În faţa crucii-ngenuncheat, învăţ ce e iubirea,
Învăţ că Tu mi-ai câştigat, prin jertfă, mântuirea.
Cu al Tău sânge sfânt vărsat, fiinţa mi-ai răscumpărat,
Fii binecuvântat!
2. 'Nainte, chiar din veşnicii, Tu Te-ai gândit la mine;
Lumina zilei n-o zării şi-am fost iubit de Tine.
Şi de la leagăn m-ai iubit: har peste har mi-ai dăruit,
De-aceea fii slăvit!
3. Tot ce am eu şi tot ce sunt Îţi datorez doar Ţie;
De-aceea viaţa-mi pe pământ doresc a Ta să fie.
Mă dau cu totu-n slujba Ta, Îţi dăruiesc inima mea;
Fii Tu stăpân în ea!