246.
O, Tată, dintre toţi e Unul
1. O, Tată, dintre toţi e Unul:
La El priveşti cu desfătare,
La Fiul Tău cel preaiubit.
Cum a fost El în veşnicie
A fost şi la-mplinirea vremii;
Acum e Dumnezeu şi Om.
El caracterul Tău îl are
Şi El e-ntipărirea Ta,
E strălucirea slavei Tale,
Ce împlineşte dorul Tău.
2. Chiar înainte de-a fi lumea,
Tu L-ai ales ca jertfă sfântă,
Ca Miel curat, fără cusur.
A devenit pe lemnul crucii
Mireasmă sfântă pentru Tine,
Iar pentru noi, păcat, blestem.
Ducând la capăt a Ta voie,
El a sfârşit lucrarea Ta.
Căci a venit să împlinească
Ce-a hotărât iubirea Ta.
3. La dreapta Ta acum tronează
El, Fiul Omului, sus, Tată!
Ce plan măreţ, dumnezeiesc!
El va 'nălţa curând mireasa,
Pe care a răscumpărat-o,
Să locuiască-n cer cu ea.
Şi ea va fi spre a Ta cinste
Şi spre-a Ta slavă, Dumnezeu,
Ca să-nmulţească-a Ta onoare
Din veşnicii în veşnicii.