179.
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi Tu cu mine, cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă, un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.
2. Aş fi un far făr' de lumină, pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină.
Aş fi o albie uscată, pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată cu niciun rost prin lumea toată.
3. Aşa aş fi, dar, slavă Ţie: Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor vie ce mă inundă pe vecie.
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii şi mii de feţe
Şi n-aş fi cunoscut iubirea cu-nfiorări şi frumuseţe.
4. De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule a toate,
Cu taine-adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine.
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, şi-acum şi-n veacul care vine!