148.
Când Fiul Tău ne-adună cu iubire
1. Când Fiul Tău ne-adună cu iubire,
Prin Duhul Sfânt, din nou la masa Sa,
Ne îndreptăm, în sfânta-I amintire,
Spre marea jertfă de pe Golgota.
Cu inima zdrobită de durere,
Zadarnic aştepta mângâietori.
El a primit a morţii cupă-amară,
Arzând de tot în chinuri şi văpăi.
2. Zdrobit de chin amar şi suferinţă,
Pe cruce-a fost ca Miel înjunghiat.
El Te-a iubit cu-ntreaga Lui Fiinţă
Şi-a ars de tot pe-altar, sub ochii Tăi.
Ce scumpă Ţi-a fost jertfa Lui curată:
Al ei parfum a umplut cerul tot,
Când se 'nălţa spre Tine, ceresc Tată,
Mireasma sfântă-a arderii-de-tot!
3. În seara cinei, 'nainte de moarte,
Fiind cu-ai Săi în camera de sus,
Pâine şi vin, Domnul Isus le-mparte,
Spunând de jertfa ce avea de-adus.
Cu toţi acum, în sfântă părtăşie,
Pe mas-având semnele morţii Lui,
Îţi mulţumim, cerescul nostru Tată,
Gândind la jertfa sfântă-a Fiului.